Nostalgiile cuvintelor (32)

Nostalgiile cuvintelor (32)

de Gabriela Mimi Boroianu

11.05.2017


jumătate zi

jumătate noapte 

la mijloc primăvara 

între ochiul care râde 

și cel care plânge 

întodeauna stă cuvântul

am trecut șanțul

să prind răsăritul 

erai deja acolo 

numărând anii


jumătate tu

jumătate eu

timpul nu se împarte la doi

nici iubirea

viermele invidiei 

mușcase mărul cunoașterii

cineva agățase o pânză neagră 

în gard

semn că Dumnezeu adormise

nimeni nu părea că ascultă 

vântul trecea prin ulucile albite

spre suflete pustii 


aprinsesem focul 

doi greierii îmi cântau în ureche

jumatate ieri 

jumătate azi

nu există cale de mijloc 

tu cu arătatorul întins 

acuzator

niciodată n-ai știut ce vrei


în colțul celălalt al camerei 

uitarea își torcea firul

jumătate lumină 

jumătate întuneric 

nu scormoni jarul 

te vor arde buzele 

de dorul sărutului

în colțul gurii încă sângeră 

locul unde a murit surâsul


jumătate cald

jumătate frig

îmbrățișări de suflet peste timp

un ghiveci sprijinea pervazul 

zgâindu-se pe geam

rândunicile se întorc mereu

ca amintirile

numai tinerețea nu se întoarce niciodată

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Nostalgiile cuvintelor (32)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s