Nostalgiile cuvintelor (7)

Nostalgiile cuvintelor (7)
de Gabriela Mimi Boroianu
15.03.2017

Tăiam răcoarea nopții
cu umbletul meu neostoit
și ochii goi de tine…
îmi aminteam
un vag parfum
ce mă chema să te caut
în umbrele ce se-nsoțiseră cu mine
și bajbâiam cu mâinile întinse
spre locul unde fusese
cândva
gara așteptărilor mele
Ştii… șinele erau calde încă
trenul vieții trecuse deja

Mi-am rezemat oboseala
pe-o bancă schioapă
ce ofta din toate încheieturile
probabil era reumatică
de la atâtea lacrimi
câte adunase în lemnul ei bătrân

Am întrebat-o de tine
iar ea mi-a zis
de impegatul acela bătrân
cu barba lui albă
cum schimbase macazul
și te trecuse fluierând a pagubă
pe linia acea moartă

Începuseră să cadă stele
și dintr-odată cerul
mi se părea că atârna prea greu
pe umerii mei de unde
se desprinseseră aripile…
undeva la marginea orașului
o buhă anunța ca a venit timpul
și viețile noastre
au tăiat noaptea
ca două linii paralele….

La capătul curcubeului ne aşteptă sigurătatea

Publicitate

2 gânduri despre &8222;Nostalgiile cuvintelor (7)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s