Cerşetori la marginea timpului

Cerșetori la marginea timpului

Gabriela Mimi Boroianu
09.10.2017

Nu știu cum de ne legă destinul
Și de-a dura ne-azvârli în viață,
Că-nsetați băurăm tot seninul
Ochiului închis al soartei de paiață…

Rătăcim în lanul de porumb
Într-un dans ciudat, cu negre umbre
Croncănind cu glasul lor de plumb
Viitorul cu acorduri sumbre.

Amorțiți de ierni, de vânt, de ploi
Nu mai recunoaștem primăvara;
Gândul e ca frunza de trifoi
Unde Diavolul și-a stins râzând țigara

Ne-am pierdut coloana vertebrală,
Cineva ne-a dat cu împrumut
Crucea Lui -secunda siderală,
Veșnic s-o luăm de la-nceput.

Împărații propriilor orgolii
Condamnați perpetuum la eșec,
Bâzâim pierduți ca niște molii
La lumina stins-a unui bec!

Îi bătem cuvântului în poartă
Cine-am fost? Ce-a mai rămas din noi?
Mâna cui ne fu destin și soartă?
Și ne cerem viețile înapoi!

Timpul însă nu ne mai ascultă
Cerșetori pierduți în ancestral,
Crește-n noi o pace revolută
Repetenții ultimului bal…

2 gânduri despre &8222;Cerşetori la marginea timpului&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s