Efigie
Gabriela-Mimi Boroianu
23.07.2020
Foc în ochii de fecioară
Ard grădinile de jad,
Păsări către ieri coboară,
Ceruri dinspre aripi cad…
Fâlfâiri de gând, rebele,
Rai de îngeri răsturnat!
Dor ce trage la galere
De iubire condamnat!
Ochi de dragoste albastră,
Lujer de nu-mă-uita,
Flori de pasăre măiastră –
Fulgi de zbor în palma ta!
Inimă de jar nebună,
Iarbă slobodă de vânt,
Zburători sub clar de lună,
Hoţi de taină şi cuvânt!
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciază