Năluciri de toamnă

Năluciri de toamnă
de Gabriela Mimi Boroianu
09.10.2018

Aud prin ceață toamna cum suspină
Cu ochii-ntorși spre timpul risipit;
Atât de-aproape-i, parcă stă să vină
Noaptea aceea, ce n-are răsărit.

Răzbat prin amintiri chemări deșarte
Ce-mbracă pomii în culori de vis;
Pe noi o lume, însă, ne desparte
Iar eu mă simt, din viață, un proscris…

Mi-e dor de tine – foșnește într-un plic
Un gând cu toate frunzele cărunte;
Și toamna plânge, și-atât de mult nimic
În miezul vorbelor silențios pătrunde.

Cărările și-au tras pe ochi amurgul,
Sub pătura de frunze au adormit,
Iar pașii tăi s-au rătăcit în burgul
Destinelor ce nu s-au împlinit.

Și nu mai știu aievea dac-ai fost
Sau doar te-ai nălucit în somnul meu,
Când toamne trec în timpul fără rost
Naluca ce rămâne sunt doar eu…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s