Despletiri

​Despletiri

de Gabriela Mimi Boroianu

05.01.2017
La marginea timpului

arborii își unesc brațele 

cerul lor e verde

iar noi plutim 

pe deasupra pietrelor 

ținându-ne de mână. 
Dinspre ieri

vântul se joacă în părul meu 

și totuși…  e vântul 

sau degetele tale?

Azi te simt 

mai mult decât te văd 

și parcă 

nici arborii 

nu mai sunt verzi… 
M-aşez pe iarba cu miros de nesfârșire 

și las gândurile 

să se hrănească cu iluzia că ești 

deşi… fluturi prin  ca un dor

și m-amețești cu șoaptele frunzelor

cu sărutările sărate 

ale lacrimilor pe obraz 

și nu știu de ce mă doare visul 

când îngerii trec prin somnul meu 

însemnându-l cu absența ta…
Și mă ridic 

cu furia unui izvor 

ce-şi caută izbăvirea 

în căușul palmelor

dar chemarea mea 

nerostită

se sparge de întunericul nopții 

la marginea unui mâine incert

și nu știu dacă mai am puterea

unui alt răsărit

sau îmi vor crește aripi verzi 

și mă voi pierde în cerul

arborilor îngenunchiați…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Despletiri&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s