Despletiri


​Despletiri

de Gabriela Mimi Boroianu
05.01.2017


La marginea timpului

arborii își unesc brațele 
cerul lor e verde
iar noi plutim 
pe deasupra pietrelor 
ținându-ne de mână. 


Dinspre ieri
vântul se joacă în părul meu 
și totuși…  e vântul 
sau degetele tale?

Azi te simt 
mai mult decât te văd 
și parcă 
nici arborii 
nu mai sunt verzi… 


M-aşez pe iarba cu miros de nesfârșire 
și las gândurile 
să se hrănească cu iluzia că ești 
deşi… fluturi prin  ca un dor
și m-amețești cu șoaptele frunzelor
cu sărutările sărate 
ale lacrimilor pe obraz 
și nu știu de ce mă doare visul 
când îngerii trec prin somnul meu 
însemnându-l cu absența ta…


Și mă ridic 
cu furia unui izvor 
ce-şi caută izbăvirea 
în căușul palmelor
dar chemarea mea 
nerostită
se sparge de întunericul nopții 
la marginea unui mâine incert
și nu știu dacă mai am puterea
unui alt răsărit
sau îmi vor crește aripi verzi 
și mă voi pierde în cerul
arborilor îngenunchiați…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Despletiri&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s