Un vaiet stins

Un vaiet stins

Îmi bate ceasu-n două lumi deodată:
Cea de plecat și cea care-i urmează,
Gondoliru-n negru mă veghează;
Voi trece-n mâine prin „am fost odată”.
Aș vrea să mai rămân, o cât aș vrea!
Dar nu mai am nici o bătaie-n ceas…
Atâta doar cât să spun „bun rămas”
Iar vorba asta, crezi? E cea mai grea…
Și nici nu știu ce ar mai fi de spus
Deși atât de multe ar mai fi.
Mă doare că mă rup, parc-aş muri,
Un pumn de lut pe roata sorții-s pus…
Azi las în urmă tot ce-am strâns în viață:
Și vise, și dureri, iubiri, copii…
Las macii-n ochi să-mi fie lacrimi vii
Și plec murind spre-o altă dimineață…
Să-mi cer iertare-i poate prea târziu,
Să mulțumesc nu-i poate de ajuns,
S-tâtea întrebări fără răspuns
Și-s prea puțin din tot ce-am vrut să fiu…
Nu știu să-mi fac plecarea mai ușoară
Iar timpul nu-i suficient nicicând,
La voi rămâne ultimul meu gând
Și-un vaiet stins în coarda de vioară…

de Gabriela Mimi Boroianu
22.07.2016


Anunțuri

Un gând despre &8222;Un vaiet stins&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s